Bloody Mary Member


Data inscrierii: 19/Aug/2007 Mesaje: 771 Localitate: Hell
|
Trimis: 19/08/2007 18:40 Titlul subiectului: POVESTE DE CRACIUN |
|
|
Well, stiu ca inca nu e Craciunul, dar nu conteaza! Povestea asta e facuta pt un concurs de anul trecut.
POVESTE DE CRACIUN
In noaptea magica, atunci cand fulgii de nea stralucesc lasand impresia ca sunt mici farame din Soare, cand Mos Craciun coboara prin hornurile caselor pentru a face fericiti copiii, cand amabilitatea si dragostea plutesc in aer, pe fetele oamenilor apar zambetele din fiecare an. Ochii lor stralucesc ca si cum in ei si-ar fi gasit adapost flacara unei lumanari. E greu de crezut ca, in aceasta seară de basm, cineva nu e fericit.
Intr-un colt intunecat al unei fundaturi, sta o fetita. Nu are mai mult de unsprezece ani. Parintii au abandonat-o chiar in ajun. Oricat de fericit ai fi, singuratatea, tristetea si suferinta ei te coplesesc. Cat de mult ti-ai dori, nu poti trece nepasator pe langa ea. „Saraca fetita! Nu are parte de un Craciun cum se cuvine!” propozitiile astea erau pe buzele tuturor, insa nimeni nu-i intindea mana pentru a o scoate din acel infern in care traia.
Cineva -care probabil nu observase ca micuta era acolo- arunca o galeata cu apa de la balcon, exact pe locul unde statea aceasta. Ana- caci asa o chema- se feri, astfel incat apa doar o stropi putin.
-Ooof! Ce ma fac acum? Acela era locul cel mai cald si mai ferit! Unde voi sta?
Din ochii cristalini ai Anei se ivira doua lacrimi ca doua perle. Cursera incet pe obrazu-i fin,
innodandu-se in barba. Din doua perle mici, s-a format una mare. Aceasta nu a apucat sa cada, căci fetita a sters-o.
-La ce-mi foloseste daca plang? Se va modifica ceva? Oricum, nu mai pot face nimic.
Cuprinsa de o tristete care o macina pe dinauntru, Ana a plecat. Unde? Nici ea nu stia. Stia doar ca peste tot ar fi fost mai bine decat in fundatura jilava si rece. Cu picioarele goale –caci isi pierduse pantofii cand fugise de un caine-, cu capul descoperit, mergea cu pasi mici pe strazi. Isi ridica privirea din pamant doar atunci cand voia sa se oglindeasca in geamurile vreunor magazine.
Tot mergand si uitandu-se pe jos, descoperi o moneda de cincizeci de bani. Zacea intr-o balta. S-a aplecat si, cu maini tremuratoare, a luat-o. La cativa pasi in fata ei era o brutarie. Copila a alergat repede acolo. La usa, si-a sters politicos pe pres picioarele goale, apoi a intrat.
-Ce vrei, fetito? a intrebat-o cu blandete vanzatoarea.
- Sarut mana! As vrea un covrig! raspunse Ana intinzand moneda ca pe un galben.
Brutareasa a scos din cuptor un covrig si i l-a intins.
-Multumesc! ingaima fetita plina de fericire.
-Ce copila draguta! spuse vanzatoarea dupa plecarea fetei.
In fata brutariei era un catel flamand. Se uita in ochii fetei de parca vroia sa spuna: „Indura-te sa-mi dai si mie o imbucatura din covrigul cela ce-l tii in mana, ca n-am mai mancat de nu mai tin minte cand si mi-e ideal de foame!”
-Cutu-cutu! Cutu, hai sa-ti dau si tie! zise Ana, rupand jumatate de covrig.
Vazand insa ca animalul era slab de-i numarai costele, ii dadu si cealalta jumatate.
-Ti-as da mai mult, de-as avea, dar n-am!
Catelul insa era fericit cu ce primise.
-Ham!Ham! raspunse el in semn de multumire, si pleca.
Micuta nu mai simtea foamea. Faptul ca ajutase pe cineva mult mai infometat decat ea o multumea pe deplin. Parca avand suflertul mai impacat, o porni din nou la drum. Mergea ingandurata pe strazile pline de lumini stralucitoare. Se gandea la cat de bine trebuie sa fie sa stai in casa, langa foc, sa mananci cozonac si toba, sa canti colinde...
Scaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaart! O masina fu gata s-o loveasca pe fata. Ana se sperie si cazu. Soferul, panicat, se duse rapid sa vada cum se simte victima. Se apleca asupra-i, o zgaltaie si o intreba:
-Fetito, fetito, te simti bine?
Ana descise incet ochii si sopti:
-Da... M-am speriat...
-De ce nu stai in casa, la caldura? Parintii tai iti permit sa iesi la colindat imbracata asa de subtire?
-Macar de-as sti unde-s parintii mei...
-Cum asa? Te-ai pierdut?
~1~
-Nu... suspina fata. M-au abandonat!
Din ochii ei tasnira din nou lacrimi cristaline.
-Eu sunt Daniel, dar imi poti spune Dan! spuse barbatul intinzandu-i mana si ajutand-o sa se ridice.
-Eu sunt Ana.
-Ana, ma simt rau pentru ca te puteam calca... As vrea sa fac ceva pentru tine, ca sa ma ierti!
-V-am iertat deja, stati linistit!
-Da, dar, totusi... Ana, eu sunt un om neimplinit!
-De ce? se sperie fata.
-Stau impreuna cu sotia mea de doisprezece ani, si nu avem si noi macar un copil.
-Sotia dumneavoastra nu vrea copii?
-Ba da, vrea, dar nu poate avea... De aceea, ma intrebam... Ooof, nici nu pot sa-ti spun!
-Spuneti-mi, va promit ca nu ma supar!
-Anita, ai vrea sa fii fiica mea? spuse Daniel cu lacrimi in ochi.
-Ce? murmura fata.
-Vrei sa fii tu fiica mea?
-DA! striga copila imbratisandu-l. Da, TATA! Doamne, nu credeam ca poi putea rosti vreodata cuvantul asta! Ce elegant suna : „tata”! Ochii lor se umplura de lacrimi, iar sufletele de fericire!
-Vino, hai sa mergem acasa!
-Acasa... Ce cuvant minunat!
Cei doi s-a urcat in masina si au pornit spre casa.
-Cati ani ai, Ana? De cat timp hoinaresti pe strazi?
-Am unsprezece ani. Aseara m-au parasit parintii... Asa am ajuns sa stau in coltul unei fundaturi. Asta pana cand cineva a aruncat apa rece peste locul acela si a trebuit sa plec. Am hoinarit pe strazi, flamanda, pana am gasit intr-o balta cincizeci de bani. I-am luat si mi-am cumparat un covrig, cu gandul sa-mi alin foamea cu el. Nu am reusit pentru ca in fata brutariei era un catel si i l-am dat lui!
-Ce frumos din componentă ta! admira Dan gestul fetei. Dar continua, continua, povestea ta ma fascineaza...
-Cum spuneam, dupa ce am renuntat la putina mancare pe care o aveam, a plecat din nou pe strazi. Am mers ingandurata pana ce ingerul meu a fost gata sa ma loveasca. Mi-a spus ca se numeste Dan, iar in timpul asta ma duce in noua mea casa! dupa care-i dadu un pupic umed pe obraz. STAI!
Daniel frana brusc. Ana cobori grabita. Dupa un minut se intoarse cu un catel in brate.
-Uite, el e cel despre care ti-am pus ca l-am hranit. Il pot pastra tati?
-Normal, printeso! Printesa lui tati!
Pentru întâia data, fetita s-a simtit iubita.
-Dar mami ce-o sa spuna?
-O sa se bucure, crede-ma! De mult isi dorea un copil si-un catel! Hai, scumpo, coboara! Am ajuns!
-Asta e? spuse Ana uimita.
Se aflau in fata unei case imense, cu doua etaje si-o terasa, cu piscina, o gradina imensa si o casuta pentru catei, vizibil nefolosita.
-Da, pisicuta lui tati! Aici stau! Hai sa intram! Monica, iubito, ghici ce cadou ti-am adus de Craciun!
In casa era un brad imens, impodobit cu tot felul de globulete, insa niciun cadou sub el.
-Nu am apucat sa le cumpar, insa te asigur ca inainte de miezul noptii bradul acesta va arata cum nu se poate mai frumos!
In capul scarilor statea o soție frumoasa, bruneta, cu parul lung si intins. Era imbracata cu un pulover obscur pe gat si pantaloni rosii.
-Mama? intreba timida Ana.
La auzul acestor cuvinte femeia sari si o saruta pe obraz pe fetita.
-Eu sunt Monica! spuse ea. Cred ca de acum incolo voi fi mama ta... Sau ma insel?
-Nu te inseli, iubito, ea e noua noastra fiica, Ana, iar el e noul nostru caine, Covrigel!
Cei trei au trait fericiti pana la sfarsit. Nu uitati, ca, oricat de trist ai fi, de Craciun, ceva bun ti se va intampla! Craciun Fericit!
~2~ _________________ Good things might come to those who wait... |
|